Trauma adultului are origini în copilărie și, deseori, este produsă de către un părinte, de obicei de către tată, care suferă de tulburare de personalitate borderline, antisocială, narcisică sau paranoidă, dar cu indirecta complicitate a mamei care, la rândul ei, suferă de o tulburare de personalitate, de obicei borderline, dependentă sau pasiv agresivă.
Copilul abuzat sau nedreptățit de către părintele ABUZATOR va căuta sprijin la celălalt părinte și, spre surprinderea lui, nu va primi ajutor, ci va fi învinovățit și de către acesta, adică de părintele FACILITATOR.
Motivele pentru care FACILITATORUL procedează astfel au legătură cu traumele acestuia, deci cu rolul de victimă pe care și-l asumă, dar și cu propriul crez care i-ar periclita funcționarea psiho-socială în cazul în care ar admite că propriul copil este abuzat.
Practic, FACILITATORUL perpetuează singurul stil de viață pe care îl cunoaște.
Copilul devenit adult își va iubi, dar și urî, părintele ABUZATOR și se va identifica cu părintele FACILITATOR crezând că acesta este modul firesc în care se desfășoară viața.
