Narcisismul este în mod fundamental o versiune evoluată a mecanismului de apărare psihologică cunoscut sub numele de scindare(disociere).
Narcisicul nu consideră oamenii, situațiile, entitățile (oameni, țări, rase, locul său de muncă) ca pe un cumul de elemente bune și rele. El este condus de o mentalitate primitivă de tipul „totul sau nimic”. El fie își idealizează obiectele, fie le devalorizează. În orice moment, obiectele sunt fie toate bune, fie toate rele. Atributele rele sunt întotdeauna proiectate, deplasate sau exteriorizate în alt mod. Cele bune sunt interiorizate pentru a susține conceptele de sine gomflate ale narcisicului și fanteziile sale grandioase și pentru a evita durerea deflației și deziluziei. Seriozitatea narcisicului și sinceritatea lui (aparentă) îi fac pe oameni să se întrebe dacă el este pur și simplu detașat de realitate, incapabil să o aprecieze în mod corespunzător sau denaturează de bunăvoie și cu bună știință realitatea și o reinterpretează, supunând-o cenzurii auto-impuse. Adevărul este undeva la mijloc: narcisicul este aparent conștient de neplauzibilitatea propriilor construcții. Nu a pierdut legătura cu realitatea. El este doar mai puțin scrupulos în a-l remodela și în a ignora unghiurile sale incomode.
